Învață să iubești

Mă uit în jurul meu și văd foarte mulți oameni nefericiți, oameni care suferă și care îi fac pe cei de lângă ei să sufere la rândul lor. Suferința emoțională a oamenilor este din punctul meu de vedere una dintre cele mai mari probleme ale societății moderne. Oamenii suferă din cauza familiei, din cauza iubiților, din cauza prietenilor, din cauza copiilor… Sau, cel puțin așa cred ei. Ființa umană este foarte dornică și dispusă să dea vina pe altcineva atunci când ceva rău i se întâmplă. Și astfel ești asaltat de oameni care se plâng și care urlă că vai ce le-au făcut prietenii, vai ce le-au făcut consorții, vai și vai…

Dar cum ar fi să avem brusc o altă abordare și să încercăm să medităm la viața noastră. Cred că am descoperi șocați că în majoritatea situațiilor în care avem impresia că cei din jur ne rănesc, vina este de fapt împărțită și puteam să facem o groază de lucruri pentru a evita conflictul. Poate că este timpul ca omul acela pe care l-ar înșelat soția după 20 de ani de căsnicie să facă mai mult decât să o înjure și să o considere curvă. Poate că este timpul să încerce să înțeleagă de ce anume l-a înșelat, ce a dus la asta și ce putea să facă el pentru a evita asta. El, nu celălalt. Oamenii trebuie să înceapă să se gândească la ce pot face ei într-o anumită situație și nu la ce ar putea sau ar trebui să facă ceilalți.

Și aici ajungem la ideea principală care din păcate este ceva străin pentru majoritatea oamenilor de pe pământ. Relațiile, de orice fel, de la familie până la prieteni și până la locul de muncă, toate relațiile de pe pământ sunt negocieri. Că ne convine, că nu ne convine, atâta timp cât nu vom învăța să privim relațiile pe care le avem cu ceilalți ca pe negocieri continue nu vom putea să le tratăm așa cum trebuie. Faptul că relațiile tale sunt o negociere nu înseamnă că iubești mai puțin sau ceva de genul ăsta, înseamnă că între absolut orice indivizi există diferențe și că pentru a reuși să faci lucruri împreună cu cineva trebuie să găsești o punte între aceste diferențe.

Astfel, după ce reușești să accepți această realitate, este timpul să te focusezi pe a îți îmbunătății relațiile care simți că nu te satisfac. Pentru a face asta primul pas este să te analizezi pe tine, la modul cel mai serios și fără să implici factorul emoțional în discuție. Analizează-te clinic, rece, obiectiv și descoperă care sunt lucrurile importante pentru tine și care sunt doar mofturi. O să ai surpriza să descoperi că nu ai atât de multe lucruri pentru care ai face orice. Majoritatea dorințelor pe care le au oamenii sunt simple fițe. Asta nu înseamnă că sunt greșite sau că n-ar trebui să le urmărești, asta însă îți spune care este poziția lor într-o negociere.

După ce ai terminat cu analiza ta personală este timpul să îi analizezi pe cei din jurul tău, să vezi, desigur cât de mult e uman posibil, care sunt dorințele lor fundamentale și care sunt lucrurile care nu sunt atât de importante pentru ei, chiar dacă poate nici ei nu își dau seama. Și după ce ai identificat toate aceste lucruri, negocierea poate să înceapă. Explică-i omului din fața ta care sunt liiniile tale roșii în nisip, spune-i să ți le zică pe ale lui și mai apoi lăsați de la voi între aceste granițe. Dacă soția ta își dorește să meargă în vacanță în Ibiza iar tu vrei Insulele Canare dar știi că nu îți dorești asta la fel de mult ca ea, cedează, mergi unde vrea ea. Iar mai apoi, când cea mai mare dorință a ta în viață va fi să faci sex în public, explică-i că acum ea este cea care trebuie să cedeze. Și tot așa. Cedează la lucrurile care nu sunt vitale pentru tine, dar întotdeauna folosește asta în negociere. Tu renunți și te focusezi pe cele câteva lucruri care contează, omul cu care negociezi renunță și se focusează pe lucrurile care contează pentru el.

Nu ai cum să pierzi, pentru că dacă lucrurile cele mai importante pentru tine sunt importante și pentru celălalt, atunci le faceți, dacă nu, atunci negociați și fiecare primește ce este important pentru el făcând micul efort de a renunța la altele care nu sunt la fel de importante. Nu ai ce pierde așa că începe să îți vezi relațiile ca pe o negociere și să înțelegi că asta înseamnă maturitate. Până la urmă, orice ar crede oricine, în capul listei de dorințe pentru fiecare va fi întotdeauna iubirea…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s